De azi se majorează tarifele la Gondola Sinaia și Gondola Carp!

De azi se majorează tarifele la Gondola Sinaia și Gondola Carp!

Turiștii care doresc să ajungă cu telegondola la Cota 1400 sau la Cota 2000 din Sinaia trebuie să știe că sunt nevoiți să scoată, începând de astăzi, mai mulți bani din buzunare. De sâmbătă, 9 iulie, cresc tarifele de urcare și coborâre la Gondola Sinaia (care ajunge la Cota 1400) și la Gondola Carp (Cota 2000)! Sunt majorări importante de prețuri, comparativ cu tarifele practicate până ieri.
Astfel, pentru adulți, urcarea sau coborârea pe ambele tronsoane (până la Cota 2000) costă 60 de lei de persoană (tarif anterior 45 de lei), iar cei ce doresc să urce și să și coboare cu telegondola de la Cota 2000, trebuie să scoată din buzunare 95 de lei (tarif anterior 70 de lei)! Pentru copii, tarifele menționate scad la 35 de lei, respectiv 60 de lei.
Pentru a urca sau coborî cu Gondola Sinaia sau Gondola Carp, o cartelă de acces costă 35 de lei pentru adulți, în timp ce urcarea și coborârea ajung la 60 de lei. Pentru copii, tarifele sunt de 27, respectiv 40 de lei.

Un BikePass de o zi costă 114 lei pentru un adult, iar pentru un copil - 66 de lei, două zile consecutive în weekend - 190 de lei (adult) și 109 lei (copil).

Tipărire