Șase cai pursânge arab, la startul celei mai atractive curse de la Hipodromul Ploiești!

Șase cai pursânge arab, la startul celei mai atractive curse de la Hipodromul Ploiești!

Hipodromul Ploieşti va fi gazda unei noi reuniuni hipice, duminică, 19 iunie, începând cu ora 10.00, în cadrul căreia se vor desfăşura două curse de galop şi două curse demonstrative de trap, potrivit reprezentanților CSM Ploiești. Organizate în parteneriat cu Federaţia Hipică Română, cele două curse de galop sunt atracția zilei, în special Premiul „Wathba Stallions Cup”, cu premii în valoare totală de 25.000 lei, anunţând o întrecere acerbă între cei şase cai pursânge arab înscrişi la start: Alwaadi, Aquila Nera, Al Ban, Shimal, Abinioux şi Uthifa! Conform organizatorilor, reuniunea va fi deschisă, la 10.05, de o cursă demonstrativă de trap, va continua, la 10.30, cu Premiul „Wathba Stallions Cup” la galop şi, la ora 11.00, cu cea de-a doua cursă demonstrativă de trap a zilei. Reuniunea va fi închisă, la ora 11.40, de Premiul „Cupa Herghelia Mangalia” la galop. Pauzele dintre curse vor fi animate de dansatorii din cadrul Ansamblul Folcloric „Prahova” al Casei de Cultură „Ion Luca Caragiale”, iar cei mai mici dintre spectatori se vor putea plimba şi de această dată gratuit cu calul Mokka, pentru ei urmând să se amenajeze şi un „fun corner” în zona tribunei, unde se vor putea juca sub supravegherea angajaţilor Complexului Hipodrom. Prețul unui bilet este de acces la reuniunea de duminică este de 5 lei, copiii sub 7 ani având accesul gratuit.

Tipărire