Un bucureștean, sancționat de două ori într-o oră de polițiștii prahoveni! Aflați de ce!

Un bucureștean, sancționat de două ori într-o oră de polițiștii prahoveni! Aflați de ce!

Un tânăr din București a fost prins de două ori, într-un interval de numai o oră, conducând sub influența băuturilor alcoolice, în localități de pe Valea Prahovei. Potrivit IPJ Prahova, sâmbătă seară, în jurul orei 23:30, polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Azuga au oprit, pentru control, pe Drumul Național 1, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 27 de ani, din municipiul București. ”Cu ocazia solicitării documentelor personale și ale autoturismului, bărbatul nu a putut prezenta permisul de conducere, motiv pentru care au fost interogate bazele de date, constatându-se faptul că în urmă cu aproximativ o oră a fost depistat conducând pe raza stațiunii Bușteni sub influența băuturilor alcoolice, motiv pentru care i-a fost reținut permisul de conducere. Totodată, polițiștii au testat tânărul cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,13 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată”, informează IPJ Prahova.

Tipărire