Premieră în România: recensământul populației și locuințelor în sistem online. Orice român își poate completa singur datele!

Premieră în România: recensământul populației și locuințelor în sistem online. Orice român își poate completa singur datele!
O premieră în istoria recensămintelor din România: mâine, 14 martie, începe prima etapă a Recensământul Populației și Locuințelor din acest an, respectiv autorecenzarea pentru colectarea datelor de la populație. Această primă etapă înseamnă fie autorecenzarea online, fie cea online asistată (ARA), pentru îndrumarea persoanelor care nu se descurcă foarte bine singure pentru completarea datelor specifice. Conform Instituției Prefectului Prahova, fiecare persoană, indiferent de cetățenie, cu reședința obișnuită în România (care trăiește pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 12 luni) se poate autorecenza prin accesarea PLATFORMEI DE AUTORECENZARE și completarea formularului de pre-înregistrare pentru ea însăși și pentru membrii gospodăriei din care face parte, iar, ulterior, persoana care a făcut pre-înregistrarea și membrii gospodăriei sale (pe care i-a trecut în formularul de pre-înregistrare) vor primi un link la adresa/adresele de email indicate, fiecare link conducând la chestionarul individual de recensământ; la finalul chestionarului, după completare, se apasă butonul ”Finalizare” și chestionarul completat este transmis în baza de date a recensământului.
Toate persoanele care se autorecenzează trebuie să completeze chestionarul în funcție de situația avută la momentul de referință al recensământului care este ora ,,00:00” din ziua de 1 decembrie 2021. Autorecenzarea este disponibilă populației, în perioada 14 martie – 15 mai 2022 și se poate realiza de pe orice dispozitiv electronic (telefoane inteligente, tablete, laptopuri, desktopuri etc.).
Pe de altă parte, autorecenzarea online asistată se poate face în spații special amenajate de fiecare primărie, fie pe tabletele recenzorilor ARA, fie de pe propriile dispozitive electronice, cu sprijinul unui recenzor. Recensământul Populației și Locuințelor 2021 este primul din România organizat integral în format digital, iar întregul proces al colectării datelor se va desfășura cu asigurarea confidențialității și protecției totale a informațiilor. Acesta este al 13-lea recensământ din istorie și al patrulea după Revoluția din 1989.
Pentru informații detaliate privind desfășurarea RPL2021, puteți să consultați www.recensamantromania.ro.
Tipărire