Reamenajări ale circuitelor medicale la maternitatea ploieșteană

Reamenajări ale circuitelor medicale la maternitatea ploieșteană

Președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader, a anunțat astăzi că la Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Ploiești se lucrează în prezent la reamenajarea circuitelor medicale de la etajul 5, conform cerințelor și nevoilor actuale, precum și la reînființarea saloanelor rooming-in, pentru mamă și nou născut, dar și la instalarea noii aparaturi medicale aferente.

"Este esențial să reușim și în continuare să gestionăm eficient pandemia și, de aceea, în cadrul acestei unități medicale, funcționează și ,,Compartimentul Covid”, care este format din cameră de gardă și structură de spitalizare de scurtă durată la etajul 1 Corp A, având și intrare separată din curte, iar, la etajul 2, există saloane pentru spitalizare continuă și structuri specializate: neonatologie, ATI, Sala de Nașteri și Sală de Operație, existând circuit separat, semnalizat corespunzător, pe cele 2 etaje. Spitalului i s-au adresat paciente care au fost consultate, au suferit mici intervenții, au născut, au fost operate provenind din izolare sau având simptomatologie, însă, din fericire, în urma testării, niciuna dintre aceste doamne nu a fost confirmată, în fiecare caz, personalul medical respectând protocolul și procedurile existente", a precizat Bogdan Toader.

Tipărire