Cât costă mobilarea Palatului Justiției din Ploiești, clădire cu o suprafață desfășurată de 19.000 metri pătrați?

Cât costă mobilarea Palatului Justiției din Ploiești, clădire cu o suprafață desfășurată de 19.000 metri pătrați?

 

După mai bine de 23 de ani, se apropie de final lucrările la Palatul Justiției din Ploiești, clădirea din centrul orașului în care vor funcționa atât Tribunalul Prahova, cât și Curtea de Apel Ploiești.

Dar, pentru ca activitatea celor două instanțe să poată începe în noul imobil situat pe strada Gheorghe Doja, este nevoie și de dotările fără de care actul de justiție nu se poate realiza.

Dimensiunile impresionante ale Palatului Justiției din Ploiești, clădire care se întinde pe o suprafață desfășurată de 19.430 de metri pătrați și 3.750 metri pătrați suprafaţă construită, necesită și mobilier pe măsură.

Astfel că a fost lansată procedura de achiziție mobilier în cadrul proiectului "Dotarea și echiparea Palatului de Justiție Prahova", pentru îndeplinirea atribuțiilor și competențelor celor două instanțe de judecată, respectiv Tribunalul Prahova și Curtea de Apel Ploiești.

Și, pentru că este nevoie de mobilier pentru sălile de judecată și de consiliu, de mobilier pentru birouri și spațiile publice, de scaune, canapele și fotolii, de jaluzele și copertine exterioare pe structură metalică, costurile se ridică la sume impresionante.

Astfel, valoarea estimată a tuturor elementelor de mobilier este de circa un milion de euro, cele mai scumpe fiind cele destinate spațiilor de birouri și spațiilor publice, dar și sălilor de judecată și sălilor de consiliu – aproape patru milioane de lei!