Condiții la cazarea în căminele UPG Ploiești/ Studenții sunt obligați să completeze un formular special, la începutul anului universitar

Condiții la cazarea în căminele UPG Ploiești/ Studenții sunt obligați să completeze un formular special, la începutul anului universitar

Studenții Universității Petrol-Gaze din Ploiești care doresc să se cazeze sau au ocupat deja o cameră într-unul dintre căminele din campus și care nu sunt vaccinați trebuie să prezinte un test RT-PCR "efectuat în ultimele 72 de ore, pentru menținerea/obținerea camerei, până la începerea anului universitar". Anunțul a fost publicat pe site-ul oficial al universității ploieștene, în numele Consiliului de Administrație al UPG.
Pe de altă parte, studenții vor fi obligați să completeze, la începutul anului universitar 2021/2022, un formular special, care va trebui prezentat la decanatul facultății la care studiază.
Printre altele, în formularul respectiv, în care sunt chestionați dacă au simptome specifice Covid, dacă au călătorit în alte state în ultimele 14 zile, dacă sunt vaccinați (precizând dacă au schema completă sau când urmează să facă a doua doză de vaccin), studenții care doresc să fie cazați în cămin trebuie să declare pe proprie răspundere că vor purta corect masca de protecție "atât pe toată perioada procesului de cazare, cât și în toate spațiile închise din incinta UPG", dar și că vor respecta întocmai marcajele destinate distanțării sociale, atât în interior, cât și în exterior.