Vor fi impuse restricții? Două orașe și patru comune prahovene au trecut de trei cazuri de Covid la mia de locuitori

Vor fi impuse restricții? Două orașe și patru comune prahovene au trecut de trei cazuri de Covid la mia de locuitori

Șase localități prahovene - două orașe și patru comune - au trecut de rata de infectare de trei cazuri de coronavirus la mia de locuitori, potrivit informațiilor oficiale publicate de Direcția de Sănătate Publică. Pe primul loc se află comuna Brebu, cu 4,44 la mie, urmată de orașul Azuga, cu 3,88 la mie, de Cornu - cu 3,58 la mie, Vâlcănești - cu 3,54 la mie, orașul Slănic - cu 3,34 la mie și Provița de Jos - cu 3,18 la mie.

Conform aceleiași surse, imediat sub limita de trei la mie se află comuna Gura Vadului - cu 2, 92 la mie, comuna Telega - cu 2,87 și municipiul Câmpina - cu 2, 70 la mie.

La nivelul acestor localități vor fi impuse eventuale restricții persoanelor nevaccinate doar în urma unei ședințe a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.