Credeați că ați scăpat de starea de alertă? S-a prelungit!

Credeați că ați scăpat de starea de alertă? S-a prelungit!

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de astăzi, hotărârea 38/2021 prin care s-a propus prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, decizie adoptată de Guvern. Prin aceeași hotărâre au fost propuse modificări privind unele măsuri:

• Creșterea numărului de participanți la nunți și botezuri până la 200 de persoane în spațiile închise, dacă toți participanții sunt vaccinați, testați sau trecuți prin boală și se asigură o suprafață de minimum 2 mp pentru fiecare persoană.

• Desfășurarea nunților și botezurilor în spații deschise fără limită de participanți, dacă se asigură o suprafață de minim 2 mp pentru fiecare persoană și toți participanții sunt vaccinați, testați sau trecuți prin boală.

• Permiterea participării spectatorilor la evenimentul sportiv găzduit de România în cadrul optimilor Turneului Final al campionatului European de Fotbal EURO 2020 până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu mențiunea că între 25-50% din capacitatea spațiului pot intra doar persoane vaccinate și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane vaccinate fără schemă completă, dar prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore.
• Aplicarea măsurii carantinei cu privire la cetățenii străini și apatrizi care sosesc în România, pentru participarea la meciurile de fotbal din cadrul Turneului Final al Campionatului European de Fotbal EURO 2020 în funcție de încadrarea țărilor/teritoriilor din care sosesc în zone de risc epidemiologic.

La finalul ședinței de guvern de astăzi, premierul Florin Cîțu a declarat: Și, nu în ultimul rând, proiectul de hotărâre privind prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile pe teritoriul României, începând cu data de 12 iunie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia, pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. (...) Am să vă dau câteva elemente importante. În primul rând, se redeschide punctul de trecere a frontierei României cu Republica Moldova la Rădăuți-Prut, județul Botoșani. Se permite în data de 28 iunie 2021 participarea la evenimentul sportiv organizat pe teritoriul României în cadrul optimilor turneului final al Campionatului European de Fotbal UEFA 2020, cu până la 50% din capacitatea maximă a tribunelor. Al treilea lucru important: permiterea organizării și desfășurării în aer liber a evenimentelor, întrunirilor în cadrul campaniei electorale aferente alegerilor locale parțiale din data 27 iunie 2021, cu participarea unui număr până la 1.000 de persoane.

Tipărire