Incendiu puternic într-un bloc social din Constanța. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Incendiu puternic într-un bloc social din Constanța. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Un incendiu de amploare a izbucnit marți seară, la un bloc social din municipiul Constanța. Pompierii militari din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină de urgență pentru lichidarea flăcărilor, iar la sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la nivelul imobilului cu regim de înălțime P+2. Primele informații indicau că mai multe persoane ar putea fi surprinse în interior, fapt care a determinat mobilizarea rapidă a forțelor de intervenție.

Un bărbat în vârstă de 58 de ani, intoxicat cu fum, a fost transportat de urgență la spital. Ulterior, autoritățile au confirmat că și o minoră de 9 ani a suferit intoxicație cu fum, fiind preluată de un echipaj SAJ și dusă la spital. De asemenea, un alt adult, în vârstă de 65 de ani, cu insuficiență respiratorie, a fost transportat la unitatea medicală de către un echipaj SMURD.

Având în vedere gravitatea situației, a fost activat Planul Roșu de Intervenție, toate resursele medicale disponibile din județ fiind direcționate către locul incidentului pentru acordarea primului ajutor și transportul victimelor.

În sprijinul pompierilor din Constanța au intervenit și două autospeciale de stingere din cadrul ISU Ialomița. La această oră, echipajele continuă misiunile de stingere a incendiului și de căutare-salvare.

Intervenția este în desfășurare, iar autoritățile urmează să actualizeze informațiile pe măsură ce situația evoluează.

Sursa imagini: https://focuspress.ro/ 

Tipărire