Tragedie în Ploiești, în prima zi de Paște. O femeie a murit după ce a pierdut controlul volanului și a lovit două mașini parcate

Tragedie în Ploiești, în prima zi de Paște. O femeie a murit după ce a pierdut controlul volanului și a lovit două mașini parcate

Un accident rutier deosebit de grav s-a produs duminică seară, în prima zi de Paște, în municipiul Ploiești, în urma căruia o femeie în vârstă de 67 de ani și-a pierdut viața. Potrivit informațiilor transmise de IPJ Prahova, evenimentul rutier a avut loc în jurul orei 20:15, pe strada Plăieșilor, fiind semnalat printr-un apel la numărul unic de urgență 112. Echipajele de intervenție au ajuns rapid la fața locului și au demarat verificările. Din primele cercetări, s-a stabilit că femeia conducea un autoturism din direcția străzii Negoiu către strada Panciu, moment în care ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare. Mașina a intrat în coliziune cu două autoturisme staționate pe partea carosabilă.

Impactul a fost fatal, conducătoarea auto fiind declarată decedată la fața locului de către echipajele medicale sosite în sprijin. Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Ploiești pentru efectuarea necropsiei, care va stabili cu exactitate cauza decesului femeii care se afla la volan.

Polițiștii continuă cercetările pentru a clarifica toate împrejurările în care s-a produs tragicul accident.

Sursa foto: Facebook/ INFO TRAFIC PRAHOVA

Tipărire