Mădălina Burcea, noul președinte al Tineretului Social Democrat Azuga

Mădălina Burcea, noul președinte al Tineretului Social Democrat Azuga

Președintele PSD Prahova, Bogdan Toader, a participat, vineri, 10 iunie, la ședința de alegeri care a avut loc în cadrul organizației Tineretului Social Democrat Azuga. “Împreună cu mai mulți colegi din Biroul Organizației am participat la Azuga la ședința de alegeri în cadrul TSD Azuga. Tinerii sunt entuziaști, optimiști și plini de idei. Mult succes în proiectele viitoare!”, le-a transmis liderul filialei Prahova a PSD tinerilor social-democrați azugeni.
În urma alegerilor care au avut loc, Mădălina Burcea a fost desemnată la conducerea TSD Azuga.

“Felicitări, Mădălina Burcea, pentru noua responsabilitate și pentru frumoasa echipă pe care ai dovedit că o poți construi în jurul tău! Peste 50 de tineri energici are, în prezent, organizația! Ne bucurăm că sunt focusați pe proiecte de dezvoltare a comunității azugene, dar și că acestia sunt orientați spre perfecționare personală și evoluția profesională. Mulțumim, Pascu Nicolae, pentru ceea ce ai reușit la TSD Azuga, până în prezent. Cu siguranță vei continua să ai noi reușite pentru comunitatea ta! Încă o dată, felicitări, Mădălina! Mult succes alături de echipa ta îți dorim și, bineînțeles, alături de TSD Prahova!”, a fost mesajul transmis de către organizația TSD Prahova noului președinte al filialei din Azuga.

 

Tipărire