Cîțu dă semne că PNL se va alia cu PeSeDe, cel mai mare dușman de până acum!

Cîțu dă semne că PNL se va alia cu PeSeDe, cel mai mare dușman de până acum!

După întâlnirea dintre liderii Partidului Național Liberal și cei ai Partidului Social Democrat, care a avut loc joi seară, Florin Vasile Cîțu, premierul demis și președinte al liberalilor, a dat semne că PNL se va alia cu PSD la guvernare, până mai ieri cel mai mare dușman al său. “Am avut o primă discuție bună”, a declarat Cîțu în fața jurnaliștilor, o întâlnire în care s-a ajuns la concluzia că există lucruri care pot să îi unească pe liberali cu social-democrații. În discuțiile avute cu PSD, se pare că s-a venit și cu propunerea ca la fiecare doi ani să se schimbe premierul.

Tipărire