Organizația Femeilor Social-Democrate (OFSD) Ploiești și-a desemnat noua echipă de conducere în urma alegerilor desfășurate joi, 30 aprilie. În funcția de președinte a fost aleasă Nicoleta Naforniță, iar Claudia Vlad va ocupa poziția de prim-vicepreședinte. Noua structură de conducere include mai multe funcții executive, ocupate de membre ale organizației: Carmen Tache, Elena Mihai, Oana Mihu, Valentina Vasilescu și Nicoleta Ghinoiu – vicepreședinți, respectiv Anca Gheorghiu – secretar. Din echipa extinsă fac parte și Simona Tănase, Daniela Bonciu, Florina Crețu, Aurelia Constantin, Costina Amariei, Florina Tudorel și Luminița Dracinski.
Președinta OFSD Prahova, Beatrice Gâjman, a subliniat, în cadrul conferinței de alegeri, importanța unei echipe unite și implicate: „Am reconfirmat forța unei echipe formate din femei profesioniste, pregătite să livreze rezultate și să contribuie activ la viața comunității”.
La eveniment au fost prezenți și lideri ai organizației prahovene a PSD, printre care președintele Virgiliu Nanu, președintele PSD Ploiești - Bogdan Toader, vicepreședintele Consiliului Județean Prahova - Mario Daniel Soare, precum și secretarul PSD Ploiești - Alin Dănilă.
Într-un mesaj public, Bogdan Toader a felicitat noua conducere și și-a exprimat încrederea în capacitatea acesteia de a dezvolta organizația: „Organizația Femeilor Social Democrate Ploiești și-a ales noua conducere. O felicit pe doamna inginer Nicoleta Naforniță, pentru prelurea rolului de coordonare a OFSD Ploiești! Am toată încrederea că un om determinat ca ea va face tot ce și-a propus în proiectul său de a apropia organizația mai mult de comunitatea ploieșteană. Știu că deja face asta. Mult succes, Nicoleta și noii echipe OFSD Ploiești! Aveți toată susținerea mea”.
Noua echipă de conducere își propune să consolideze rolul organizației în plan local și să dezvolte proiecte dedicate comunității.