Moarte suspectă a unui tânăr, după ce a intrat cu mașina într-o țeavă de gaze, pe o stradă din Ploiești

Moarte suspectă a unui tânăr, după ce a intrat cu mașina într-o țeavă de gaze, pe o stradă din Ploiești

Un tânăr în vârstă de 31 de ani a murit, în noaptea de duminică spre luni, la puțin timp după ce a fost implicat într-un accident rutier pe o stradă din municipiul Ploiești. Potrivit Poliției Prahova, este posibil ca bărbatul să se fi aflat sub influența substanțelor psihoactive, dat fiind comportamentul ciudat manifestat față de polițiștii sosiți la locul accidentului. Agenții de poliție au fost nevoiți să-l încătușeze și, ulterior, l-au transportat la spital, unde tânărul a murit la scurt timp.

Comunicatul IPJ Prahova: La data de 22 mai a.c., în jurul orei 1.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești au fost sesizați despre producerea unui accident rutier cu pagube materiale. Din cercetări a reieșit faptul că un bărbat în vârstă de 31 de ani în timp ce conducea un autoturism pe strada Alexandru cel Bun ar fi acroșat un alt autoturism care se afla parcat în dreptul unui imobil, ulterior acesta continuându-și deplasarea, iar la un moment dat ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare intrând într-o țeavă de gaze. În urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale. Întrucât bărbatul manifesta un comportament specific consumului de substanțe psihoactive, polițiștii rutieri au procedat la imobilizarea și încătușarea acestuia, fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge. La unitatea medicală, conducătorul auto a intrat în stop cardiorespirator, ulterior fiind constatat decesul acestuia. Trupul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova în vederea efectuării necropsiei. În cauză, cercetările sunt continuate pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier, dar și pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.

Ulterior, IPJ Prahova a transmis că a fost efectuată necropsia bărbatului, iar rezultatul acesteia a arătat faptul că moartea a fost neviolentă și a fost cauzată de o insuficiență cardiorespiratorie acută pe fondul unei cardiomiopatii hipertrofice. Astfel, nu au fost constatate leziuni traumatice care să aibă legătură de cauzalitate cu decesul.