Polițiștii români au găsit trufe negre de 600.000 de lei în portbagajul unui italian

Polițiștii români au găsit trufe negre de 600.000 de lei în portbagajul unui italian

Aproape 1.200 de kilograme de trufe negre, în valoare de aproximativ 600.000 de lei, pentru care nu existau documente legale, au fost indisponibilizate de polițiști din Neamț, în urma controlului efectuat asupra unui vehicul condus de un cetățean italian în vârstă de 40 de ani. La controlul de rutină, polițiștii au constatat faptul că acesta transporta trufe negre. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea documentelor și cantitatea de trufe înscrisă în avizul de însoțire prezentat pentru control și cea transportată, s-au făcut verificări. În urma inventarierii, au rezultat 1.170 de kilograme, iar verificările efectuate de polițiști au relevat că transportul trufelor s-ar fi efectuat fără deţinerea documentelor prevăzute de legislația în vigoare. Trufele au fost ridicate de polițiști și predate specialiștilor din cadrul Direcţiei Silvice Neamţ. Italianul s-a ales cu dosar penal pentru furt de produse specifice din fondul forestier național.

Trufele sunt cele mai scumpe ciuperci, denumite din această cauză și “diamantele pământului”, iar în această perioadă se pot culege trufele de vară, în România putând fi găsite în special trufele negre din mai multe soiuri.  Trufele apar de obicei pe rădăcina sau în apropierea rădăcinilor stejarului, alunului, pinului sau fagului, la circa 10 – 15 cm adâncime. Pentru descoperirea trufelor sunt folosiți câini special antrenați în acest scop.