Sunt compromise vacanțele la mare și pe Valea Prahovei?

Sunt compromise vacanțele la mare și pe Valea Prahovei?

În timp ce foarte mulți români și-au rezervat deja locuri de cazare pe litoralul românesc și în stațiunile de pe Valea Prahovei, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, pune pe gânduri toată România.

Duminică seara, la Digi24, Tătaru a declarat că sunt în discuție la nivelul guvernului măsuri speciale pentru litoral și Valea Prahovei, locațiile în care oamenii "au tendința să nu respecte regulile de distanțare".

„Trebuie să facem o analogie și să vedem ce înseamnă tot turismul de pe Valea Prahovei, apoi tot litoralul. Vine populație din toată țara și se reîntoarce, făcând o transmitere comunitară în localitățile lor. Acolo se respectă cel mai puțin regulile și atunci reevaluarea ca și controale la agenții economici, reevaluarea la județele de unde au venit acești conaționali. În următoarele două-trei zile vom vedea județele care au creșteri”, a subliniat Nelu Tătaru. Întrebat dacă va fi impusă carantina în anumite locuri de vacanță, ministrul a spus că nu, dar că „agenții economici trebuie să respecte regulile care au fost stabilite. Dacă nu sunt respectate, se vor lua măsuri”. „Nu este intenția noastră să ne transformăm în stat polițienesc, relaxarea a fost însușită, și-a dat acordul tot ce a însemnat industrie din domeniul respectiv. Au fost de acord cu regulile, să le respecte. E o relaxare pe care ne-am asumat-o toți. Ar fi trebuit să nu ajungem aici. Mai vedem și această bagatelizare a ce înseamnă pandemie, reguli, care a dus la îndemnul de nerespectare a regulilor”, a spus Tătaru.

O decizie în acest sens ar urma să fie luată zilele acestea.